Sah

 Lect. univ. dr. REMUS DUMITRESCU

Se pune mereu întrebarea de ce încântă acest joc ?... Răspunsul ?...Da, pentru că este prin excepţie un joc al inteligenţei, însumând deopotrivă atât sportul şi ştiinţa, cât şi arta...şi poate tocmai de aceea, îşi etalează această frumuseţe prin forţa şi tainele gândirii. Şahul, al cărui studiu pur ştiinţific este supus rigorilor cercetării sistematice, formează caracterele, generând trăiri estetice şi emoţionale la cele mai înalte valori.            

Pentru a înţelege frumuseţea unei partide de şah nu este neapărat necesar să fi un mare jucător, după cum, asemenea iubitorului de muzică, pentru a asculta şi îndrăgi o partitură celebră, nu este obligatoriu să fi compozitor ! Desigur, un limbaj specific are binenţeles şi şahul ! În plus, o partidă se naşte în plină bătălie a întrecerilor, a competiţiilor şi campionatelor studenţeşti, în impactul produs de propriile sentimente, gândire, voinţă, dar şi cele ale adversarului, prezent şi el cu întregul său bagaj de cunoştinţe şi calităţi sau defecte care pot crea probleme ce trebuie rezolvate pe loc.

Partida de şah, crează impresia de reducere la o scară minusculă a vieţii, şi problemelor cotidiene care ne pun la încercare existenţa. Avem în vedere nu numai acţiunea pieselor pe tabla cu pătrate albe şi negre, ci şi caractereul complex al confruntării dintre două personalităţi.

Clic aici pentru a mari poza.
Clic aici pentru a mari poza.
Clic aici pentru a mari poza.
  Şahul, - ca proces de creaţie şi trăire în faţa tablei cu 64 de pătrăţele, include în sine o gamă variată de aspecte care, prin scop, finalizare şi armonie, constituie una dintre cele mai minunate forme ale culturii justificând din plin spusele marelui gânditor francez Voltaire: „Şahul face cinste spiritului omenesc”.            

Valenţele emoţionale şi estetice ale creaţiei şahiste, frumuseţea trainică inegalabilă sunt evidente chiar şi atunci când se abate de la rigurozitate şi, de ce nu, de la rigiditatea exactităţii. Sunt frumoase prin triumful omenescului, al trăirii intense, prin fantezia înaripată care a uitat de calculul precis, demn de sofisticatele maşini moderne,al mutărilor şi variantelor (Elisabeta Polihroniade, 1990).  Şahul, afirma Pablo Neruda, este „o poezie, poezia luptei, a minţii şi a voinţei”. 

Retrospectând istoria şahului W., Litmanowicz, notează în anul 1976 că sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui de al XVI-lea a reprezentat o etapă de dezvoltare a jocului în Europa şi cu precădere în Italia şi Spania şi, că tot în această perioadă are loc şi stabilirea regulilor moderne de joc.Şahul – ca orice activitate creatoare – este subordonat şi el unor legităţi interne a căror cunoaştere permite jucătorului să limiteze mult sfera continuărilor posibile pe care trebuie să le reţină şi să le aprecieze, pentru a elimina mai uşor pe cele slabe, pentru a evita greşelile. De aceea, în primele etape ale formării sale, jucătorul de şah trebuie să studieze şi să se străduiască să înţeleagă mai întâi o serie de principii, reguli idei cu caracter general.            

La baza jocului stau câteva principii de bază ale căror cunoaştere, respectare şi, mai ales, aplicare în condiţiile concrete ale partidei proprii vor asigura jucătorului o poziţie de la care să poată aborda cu încredere şi şanse sporite jocul.

SAH (SALA DE SAH)